Retragerea unei campioane! Simona Gogîrlă agață oficial „ghetele în cui”, într-un eveniment caritabil de excepție la Vâlcea. „Aș mai putea juca și acum”. Nume mari ale naționalei au confirmat prezența la gală

Redactor:
Marius Hutu
Retragerea unei campioane! Simona Gogîrlă agață oficial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga Națională de handbal feminin se încheie oficial la sfârșitul acestei săptămâni, dar evenimentul numărul 1 al săptămânii se desfășoară în afara competiției. Duminică, mai multe jucătoare care au scris istoria handbalului feminin în ultimii 15-20 de ani se adună la Vâlcea, într-un meci demonstrativ Oltchim – Rulmentul (începând cu ora 15:00), scopul fiind în primul rând unul caritabil. Cu această ocazie va avea loc și meciul de retragere al Simonei Gogîrlă (43 ani), vicecampioană mondială cu naționala în 2005.

Ideea unui Oltchim – Rulmentul s-a născut în primul rând pentru a ajuta un copilaș în vârstă de câteva luni, care suferă de o boală genetică rară. Evenimentul a fost pus „pe roată” pentru a-i oferi copilului o șansă la viață. Pentru a spori interesul publicului și a atrage mai ușor și jucătoare importante la acest eveniment, organizatorul Dragoș Muscalu i-a propus Simonei Gogîrlă un meci de retragere. Handbalista ajunsă la vârsta de 43 de ani nu a avut parte de un asemenea moment atunci când a decis să lase echipamentul de joc pentru haina de antrenor, astfel că a acceptat pe loc! „Este un moment special pentru mine, am foarte multe emoții, chiar mai mari decât atunci când jucam. Dragoș m-a sunat și mi-a spus că vrea să facă un meci caritabil, să încerc să-l ajut să adun fetele de la Oltchim și Rulmentul din perioada marelui derby. La scurt timp mi-a spus că nu am avut un meci de retragere și mi-a propus să marcăm în cadrul acestui meci demonstrativ și acest moment. Cu gândul la băiețel, la Ayan, pentru a-i da o șansă la viață, am acceptat”, ne-a declarat Simona Gogîrlă.

Interul stânga al naționalei la Mondialul din 2005 spune că nu a mai jucat de câțiva ani un meci întreg, dar se simte încă într-o formă sportivă bună: „M-am retras în sensul că nu am mai jucat, dar nu am ieșit complet din sală. Mai intru la antrenament cu fetele, poate mă mișc ceva mai bătrânește, dar încă binișor. Dacă n-aș antrena cum trebuie, cred că aș mai face față și acum la Liga Națională pentru câteva minute”.

Nume grele ale handbalului românesc, precum Carmen Amariei, Ildiko Kerekes, Luminița Huțupan-Dinu, Clara Vădineanu, Valeria Motogna, Roxana Cherăscu, Janina Luca, Mia Rădoi, Adina Meiroșu, Stăncuța Guiu, Ionica Munteanu, Magdalena Urdea Voicu, Mihaela Tivadar, Cristina Niculae, Mori Torok, Edith Matei, Victorina Bora, Alexandra Andrei și Dana Vălean au confirmat prezența. În ultimele zile, alte fete de top, precum Paula Ungureanu, Iulia Curea și Ramona Farcău au anunțat că vor fi la Vâlcea pentru acest eveniment.

Am răspuns pozitiv invitației, în primul rând pentru că îmi doresc ca prin prezența noastră, a celor de pe parchet și a voastră, a celor din public, să oferim o șansă la viață micuțului Ayan. În al doilea rând, mi-am dorit sa fiu alături de Simona Gogîrlă la acest ultim meci, așa cum și colegele mele m-au încântat cu prezența la Gala Campioanelor. Așa că vă invit să veniți în număr cât mai mare în Sala Traian, la acest eveniment”, a susținut Ramona Farcău pe pagina personală de Facebook. În amintirea meciurilor Oltchim – Rulmentul, la gală au fost invitați și conducătorii celor echipe, „tripleta” Constantin Roibu, Ioan Gavrilescu, Petre Berbecaru (Oltchim) și Teodor Florescu (Rulmentul). Iar pentru a conduce un asemenea meci au fost „delegați” Constatin Din și Sorin Dinu, cei mai importanți arbitri români din ultimii ani, care astfel vor marca, la rândul lor, retragerea oficială din scenă, după ce au condus la începutul anului meciuri de la Campionatul European masculin.  

Cel mai mult îmi doresc ca lumea să vină la sală. Sper să iasă un lucru frumos și să-l ajutăm astfel pe micuțul Ayan”, a mai adăugat Simona Gogîrlă. Biletele sunt deja puse în vînzare. Deocamdată acestea se găssesc la organizatorul evenimentului, iar duminică, de la ora 12:00, se vor vinde și la Sala Traian.

Simona Gogîrlă a fost una din cele mai valoroase jucătoare ale României din ultimii 20 de ani. Interul stânga a jucat la echipe mari în Europa, precum Oltchim, Krim Ljubljana și Gyor. La echipa maghiară a stat 3 sezoane (2004-2007), în jurul ei, dar și a altor handbaliste din România, precum Aurelia Brădeanu, Ana Maria Șomoi și Stăncuța Guiu fiind puse bazele unei echipe care azi a devenit cea mai bună din Europa. Simona Gogîrlă a disputat ultimul meci oficial în 2010, la Rulmentul. În sezonul următor, ea a fost legitimată și la Rapid, dar nu a mai intrat în teren, ci a rămas doar ca antrenor pe banca tehnică.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o…
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"West Ham". Becali, ofertă să cumpere un club de mare tradiţie din Anglia. Suma uriaşă pusă pe masă în urmă…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Ea este cea mai sexy fotbalistă din lume. Şi-a dat fanii peste cap cu imaginile făcute în Maldive, în costum de baie
Ea este cea mai sexy fotbalistă din lume. Şi-a dat fanii peste cap cu imaginile făcute în Maldive, în costum…
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×